În alb și negru-i viața, am tot spus,
Și am mai spus că pare ca o joacă,
Ce de la sine jocul și-l provoacă
Voindu-și josul să și-l știe sus.
Pasul pe prag mai duce și la crah,
Când cerul e senin, însă privirea
Vede furtuni, mizând pe amăgirea
Că jocul ei e altfel, nu e șah.
Am învățat s-o știu, mereu trăind,
Ca un pion ce jocul îl alege,
Să poată fi orice, dar nu și rege,
Când la liman este văzut ieșind.
Am fost nebul alb, nebunul negru,
Când nimeni nu a vrut să iasă-n față,
Și al cetății turn, ascuns în ceață
Cerea să fie liber și integru.
Știind mereu ce-nseamnă pas cu pas,
Riscând, fiind atent la tot ce mișcă,
Nu m-am temut de-a jocului morișcă,
Cal, spre a fi, mai rar am fost atras.
Obstacole puteam oricând să sar,
Și am sărit, gonind după lumină,
Dând șah, cu ochii țintă la regină,
Când doar părea că e fără habar.
Astfel am fost, mereu, doar un nebun
Convins că nici o cale nu-i perfectă,
Dar cea mai bună-i totuși cea directă
Când faptele-n efecte se transpun.
Am fost direct, de multe ori văzut
Ca risc major de luptă iminentă,
Provocator de criză decadentă,
Sau aruncare-n haos absolut.
Nebun fiind, pe rege l-am trimis
De multe ori în corzi, spre-nvățătură
Să știe că-i e legea o măsură
Și-n viață, și-n gândire, și în vis.
La fel, într-un altfel, nu m-am oprit
Regine să provoc a-mi face față
Să fiu, chiar primul, cel ce le învață
Cum e să știi că totu-i rostuit.
Din joc în viață am trecut ușor,
Am fost nebun dar și pion cuminte,
Pe jos, prin soartă, drum spre înainte
Am mers și merg, ca simplu muritor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu