Că ești o floare rară am știut,
De când mi-ai pus întâia întrebare,
Însă, e drept, am fost puțin uimit,
Prin așteptarea mea, destul de mare.
Am așteptat, de mult, acest prezent,
De-atâta timp, de peste vieți și moarte,
Credeam deja că-s doar un repetent,
Trăind, cu mult, de adevăr departe.
Nume să-ți dau nu pot, nu mă pricep,
Și nici nu cred că-n mod real există,
Dar tot mai des, și mai ușor, percep,
De ce dorința-i mare și persistă.
Din tot ce clar mi-era până acum
Puține poate vor rămâne clare,
Mi-e greu la un indiciu să rezum
Ieșirea dintr-o lungă așteptare.
Toate devin motive ce urnesc
Multe idei venind din vechea-mi lume
Și parcă-și au un vad copilăresc,
Cu forța lor redefinind cutume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu