M-ai întrebat, cândva, ce-i dat să fim,
De vom avea de mers până departe,
În viața-n care dat ni-i să trăim,
Între reper de naștere și moarte...
Greu nu-i deloc să-ți ai și tu răspuns,
Dacă aduni din spusele-ți cuvinte,
Că adevărul, chiar de s-a ascuns,
Singur s-a pus în ce ți-a fost în minte.
Tot ce întrebi, de încă nu-i, va fi,
Chiar dacă, piedici, drumu-mi mai oprește,
Dar viața nu-și permite-a se opri,
Grăbită nu-i, dar nici nu-ncetinește.
Acum gândim că stăm mai mult în loc,
Sfidând pornirea ce deja așteaptă,
Nedeslușind, sub nori de fum, un foc
Ce-i salt spre zbor sau doar un pas pe treaptă.
Vom fi, curând, ce dat ne e să fim,
Mai mult decât se crede că se poate,
Porniți înspre un tot, dar anonim,
Ca mai apoi, spre alții, chiar de toate.
Din prevalența sensului concret,
E mult prea clar că nu sunt bariere,
Și fi-va totul limpede, complet,
Accentuat de-a visului putere.
Știuți vom fi de, simpli, buni amici
Dar bănuiți de viață împreună,
Cu viitorul, zi de zi, complici,
Fugari, în plină noapte, din furtună.
Și mulți, în fel și chip, ne vor numi,
De tine vor vorbi că-mi ești amantă,
Iar mie mari greșeli îmi vor găsi,
Găsindu-mă și fire arogantă.
Până la urmă totu-i denumit
Că toate, omenește, au un nume,
Și pus într-un tipar predefinit
Cu înțeles sumar, voit anume.
Eu însă mă feresc să denumesc,
Tot ce va fi, că-i dat, oricum, să fie,
Trăind-o, pas cu pas o voi descrie,
Timp doar să am, destul, să te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu