Uitați de îngeri

Trimis a fost, un înger,

să caute prin lume,

Motive pentru care,

spun oamenii, că-i greu,

Spun oamenii, că viaţa,

e pusă în cutume

Şi-n una din cutume

e pus şi Dumnezeu.

Aşa avea să afle,

în marea-i preumblare,

Că până şi iubirea

e un concept blazat,

Şi poate fi de probă,

ori pusă la-ncercare,

Ori bine motivată,

chiar scoasă la mezat.

Şi-a renunţat să spere

că undeva, departe,

În locuri însorite

ori, dimpotrivă reci,

Se poate să găsească

o lume mai aparte

Cu drumurile urii

rămase doar poteci.

A mai plecat un înger

să caute dreptatea

În miile de umbre

ce merg spre nicăieri

Şi dacă omenirea

îşi are libertatea

De a privi spre mâine

altfel decât spre ieri.

Şi dat i-a fost să afle,

spre marea-i întristare

Că vorbele sunt multe

dar goale şi-nzadar,

Pecetea sancţiunii

e-n voga cea mai mare,

Poveştile-s citite

din ce în ce mai rar.

Şi nimeni nu mai crede

de-acum în bunătate,

Pierdut e adevărul

în vremuri de demult,

Ideea de mândrie

a construit palate

Peste orgoliul care

ne-a devenit un cult.

Apoi, încă un înger,

trimis cu misiunea

De-a da speranţă vieţii

de-a face prevestiri,

A trebuit s-accepte,

tacit, diviziunea,

Cu multe înţelesuri,

a-ntregii omeniri.

I-a fost să întâlnească,

mereu însingurarea,

Şi marea aşteptare

a celor cu mers greu,

Strivită de speranţa

că fi-va întâmplarea

Ce-n linişte-i va duce,

în Cer, la Dumnezeu.

Oricât a vrut să spună

că legea omenească

Acum desparte oameni

şi-i duce în război,

Puţini au stat o clipă

altfelul să-l gândească,

Că vieţuim ca trupuri,

pe dinăuntru goi...

De-acum nu mai vin îngeri,

şi nimeni nu mai vine,

Ne-am spus că ştim de toate,

sau că putem să ştim,

Ne-am încrezut în minte

şi-n gândul ce susţine,

Că ne avem puterea

chiar Dumnezei să fim.

Însă rămânem singuri,

şi schimbători la faţă,

Schimbându-ne şi legea

schimbăm şi-al ei tipar,

Ne tot creăm modele,

voindu-le pe viaţă,

Dar punem, şi tot punem

clişee pe cântar.

Ne-a mai rămas doar şansa

de-a face cale-ntoarsă,

De-a regăsi firescul,

şi-a crede noi, în noi,

Că foaia albă-a cărţii

nu-nseamnă că e ştearsă

Când scrisul nu se vede

de-al faptelor gunoi.