Viaţa e-n alb și negru, unii spun,
Iar eu, îi cred, n-am nici o îndoială,
Că-n felul meu, mă recunosc, nebun
Și, cu nimic, nu cad la învoială.
Îmi place viața... Chiar surprinzător,
Oricum ar fi, n-ajung la disperare,
Iar dacă-i fadă, totuși, o ador,
Așa e ea... fără piper sau sare...
Dulce de e, o las așa a fi,
Iar dacă nu-i, nu-o caut de motive,
Dar știu că fi-va altfel într-o zi
Reliefând ascunse perspective.
Amaru-l simt, deloc nu mă înșel,
Deși nu pare-a fi o stare certă,
Nici gustul poate nu îmi e fidel
Când știe că testează o ofertă.
Chiar când nu vreau, devin deja atent
La vorbele ce au prea multe scuze
Că-mi par a fi ascunsul condiment
Ce, de minciună, vrea să mă acuze.
Și tot nu vreau nici sare, nici piper,
Și nici culori cu ranguri de galoane,
Nici trendul modei, veșnic efemer,
Alergător mereu după șabloane.
E viața mea... fără crâcnire spun,
Iar fiecare clipă e eternă,
Culorile-i mereu se suprapun,
Și-așa o fac să pară, pururi, ternă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu