Am tot simțit, în noapte, mâna-ți fină
Cum, peste mine, a trecut, în vis,
Fugară, motivantă, chiar divină.
Dar s-a oprit sub semnul interzis.
A stat o clipă-n loc, să își revină,
Să înțeleagă ce îi e permis,
De va purta nevinovata vină
Că nu s-a rezumat la compromis.
Știind că poate ceva să survină,
Dar și știind că totu-i e admis,
Dorinței i-a dat drept să intervină
Înnobilând-o printr-un gest decis.
Și-a fost, firesc, să cadă o cortină,
Lăsând vederii orizont deschis,
Precum o clară rază de lumină
Ce duce drumul până-n paradis.
Părea că visul nopții se termină
Și-a fost o simplă punte spre abis,
Intrând într-a speranțelor rutină,
Sperând că-mi este orice gând permis.
Vederea zilei îmi era senină,
Iar adevărul nu-l pot spune-n scris,
Că tu erai de vină și divină,
Și fruct oprit... Păcat, real, comis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu