Sunt mai aproape cu un pas de tine,
O mână-ntind și, iată, te ajung,
Visul pe cale e să se termine,
Mi-ar trebui un altul mult mai lung.
Aveam nevoie doar de simpla frază
Prin care să-mi dai voie să te fur,
Ca să-mi rămâi dovada ce fixează
Raze fugare-n umbra de contur.
Avântul era doar o ipoteză
Al unui timp trăit în viitor
Denominat, prin gânduri, ca sinteză
Cu rostul ei de patos roditor.
Iar tu erai frumoasă și suavă,
Un zbor, o adiere, un sărut,
Amestec de iubire şi otravă,
Dur adevăr, etern și absolut.
Simțirile-ncepeau să se adune,
Spre faptele lipsite de erori,
Erai motiv al lor, ca o minune,
Dar n-a fost timp... Veneau ai zilei zori...
Se crampona trezirea-mi de ideea
Că, printre vieţi, ce vin şi se succed,
Izvorul vieții este-n veci femeia,
Și nu greșesc că-n ea mereu mă-ncred.
Și m-am trezit, știind că ești departe,
Pe undeva pe unde n-am habar,
Pe sub un cer al viselor deșarte
În care viața-i simplu avatar.
Mă doare pasul care ne separă
Pierdute lumi îmi par a sta-ntre noi,
Iar visele vor mie să îmi ceară
Drum să îți fac și ție pas vioi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu