Tulburare la vedere

V-am privit şi de departe,

v-am văzut şi de aproape,

Când credeaţi că arde focul

sau vin mari şi tulburi ape,

Când în zbateri întrebării

nu aveaţi ce îi răspunde

Negăsind, prin întuneric,

locuri spre a vă ascunde.

V-am ştiut având o faţă,

ce-o voiaţi mereu văzută,

Însă vă aveaţi o alta,

multora necunoscută,

Pe sub preşuri vechi gunoaie

le-ascundeaţi cu strășnicie,

Obsedaţi de-a sta acolo

cel puţin o veşnicie.

Din absurduri recursive

v-aţi lovit mereu prin spate,

Şi-aţi privit înspre orgoliu

dându-i mare-nsemnătate,

Oricine v-a fost aproape,

din mândrie şi prostie,

Pentru a vă face pofta,

iadului l-aţi dat simbrie.

Tot ce aţi numit iubire

a fost într-a voastră lege,

Obligând la abstinenţă

pe cel care n-o-nţelege,

La arginţii din gunoaie

n-aţi privit nicicând cu silă,

Vi i-aţi vrut pe orice cale...

nu v-aţi arătat cu milă.

Nu învinuiţi străinii

că e rău la voi, acasă,

Căutaţi mai pe aproape

când durerea vă apasă,

Nu lungiţi prea mult ideea,

nu priviţi înspre departe...

V-aţi jucat cândva cu focul,

trimiţându-vă la moarte...