După o lege-a lumii, clar nu știu
Să-mi definesc, prin amănunte viața,
Nici nu prea pot cumva să o descriu,
Ca să n-ajung să lupt chiar eu cu ceața.
Totuși ciudat, miraculos, altfel,
Mă-ntreb și eu, și nu îmi pot răspunde,
Cum să-mi explic că-mi sunt tot eu model
Dar taina vieții nu îmi pot pătrunde?
Simt teamă, uneori, că tot ce-am spus,
Își are adevăruri neștiute,
Și am să fiu, fără crâcniri, sedus
De visele ce-s fapte concepute.
Aș vrea să știu de sunt cumva născut
Ca laitmotiv legat de lumea veche
Și ancorat de crezul absolut
Că viața-i definită prin pereche.
De-aici pornind nu înțeleg ce-ar fi
De n-aș fi dat cuvintelor putere,
Furând speranței dreptul de-a trăi
Mai mult decât pasaje efemere.
Multiplicarea duce-n împărțiri
Ce n-au temei când dau valoare-ntreagă,
Restul fiind un cumul de-amintiri,
Iar faptele, prin el, nu se reneagă.
Realul bate clar filozofii
Când în bilanț valoarea se adună,
Negând idei de stereotipii
Ce vor tipar ideii să impună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu