Vezi adevărul când mă simți profund,
Și sânii-ți stau în palme tresărind,
Iar ochii între coapse mi-i ascund,
Că altfel vezi firescul ce-l pretind.
De jos în sus te tulburi ca un lac
Când îți străbat tot trupul, ascendent,
Ai vrea să strigi... însă mă vezi că tac,
Ceea ce simți nu are precedent.
Și simți și tu cât sunt de tulburat
Când pântecul se simte tremurând
De nu am timp prea mult de așteptat
Oricât de tine-mi spui că sunt flămând.
N-am îndoieli că știi, și spun, cinstit,
Că-mi este gândul cu al tău la fel,
Fiindu-mi, din dorință, năzărit,
Fiindu-mi tu, dorințelor model.
Pierdut nu sunt, deși n-ar fi nimic,
Că-n tine sunt rămas, și-s, zi de zi,
Putința de-a avea cum să explic
Cum drum avem și cum vom nemuri.
Mă vezi că nu-s grăbit, mă faci uituc,
Și doritor de-a fi pătrunzător,
Ca, prin esență, ritmul să-l reduc,
Să fiu, prin profunzimi, convingător.
Nicicând nu am un felurit motiv
Prin care să renunț, ori să refuz
Un act reflex, pefect și efectiv,
Un adevăr, de unii scos din uz.
Te văd zvâcnind, pierdută în trăiri,
Iar pântecul e-n unduiri rotund,
Mă-ndatorez eternei dăruiri,
Și-ți las, să porți, însemnul meu, profund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu