În timp ce-nvăț, din nou, să te aștept,
Cuvintul intră-n rol de presimțire,
Lăsându-l să îmi tremure în piept,
Gândind spre prima noastră întâlnire.
Îmi tot preface clipa într-un vers
Fără să aibă mărginiri în vise,
Spunându-mi că-mi vei fi un univers
De fantezii doar între noi permise.
În așteptarea ta, cuvântul meu
Te caută-n privirile-ți spre stele
Și-ți spune, uneori, ce-aș spune eu
Când ești mereu în gândurile mele.
Încet, încet, ideea de sublim
A clipei de nebună-mpreunare,
Mă-ndeamnă să gândesc că retrăim
Aceeași, de-altă dată, întâmplare.
Și-s consternat la cât de răbdător
Am devenit, din nou, uitând de grabă,
Cu toate că mă simt, din plin, dator
Să nu încerc să fug, vorbind de treabă.
Aș vrea să tac, știind că de nu tac
Spun adevăruri uneori rebele,
Sun pus pe fapte, și, ca să le fac.
Eu te aștept la margine de stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu