În lipsa ta nu prea mai am idei,
Trăiesc sedus de timpul care trece,
Și trec, în juru-mi, sute de femei,
Le văd venind, dar știu că vin să plece.
Se duc și vin, ca ploile, când nori,
Din cer, prea mult și grabnic se coboară,
Visându-se, nu simpli trecători,
Ci bogăție mare, chiar comoară.
Și-i mult vacarm, și-i greu de înțeles,
De ce priviri pe oameni cad piezișe,
Având un oarecare interes
Spre formele ce par a fi afișe.
În valuri curg, și tot în valuri vin,
Culori și forme prea ispititoare,
Făcându-mă să cred că mult pelin
E folosit cu scop de-mbărbătare.
Lipsindu-mi văd ce nu știam că văd,
Și văd nu doar aproape, ci departe,
Falsul obscen ce speră în prăpăd
Spre a se ști doar el scăpat de moarte.
Chiar și aud cum se tocmesc la preț
Cei vânzători și cei ce vor să vândă,
Habotnicii trăirii în dispreț
Ce doar așa pot crede în izbândă.
Fiind cu tine nu aveam motiv
De a mă ști trăind în altă lume,
În care ca blazon și laimotiv
E marea căutare de renume.
În jurul meu sunt altfel de culori,
Și cu nuanțe, mai degrabă, șterse,
Armonizate cu-ai furtunii nori
Prin înțelegeri, fără sens, inverse.
În lipsa ta... O spun și mă repet,
Timpul e lung și parcă abia trece,
Altfel de lume pusă-i pe tapet
Și-n plină vară vântul suflă rece!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu