Acum îți scriu... Am vrut de-atâtea ori...
Dar m-am oprit, crezând, cumva în teamă,
Deși știam că dincolo de nori
E visul tău ce, tot mai mult, mă cheamă...
Mă tot opresc din a rosti cuvinte,
Ce s-ar lega în fraze lungi de dor,
Minții-i tot spun ca prea ușor se minte,
Și-am învațat simțirea să-mi ignor...
Ascunse sub un praf de timp apus,
Pe undeva, pe file vechi, uitate,
Dorințele, înspre uitări le-am pus,
Numindu-le, în mod mințit, păcate.
Acum mă-ntreb ce aș avea a-ți spune,
Scriindu-ți, fără grabă, un cuvânt
Ca mie-n primul rând să-mi pot opune
Teama de pasul unui nou avânt.
Mi-am amintit trăirile de vis
Din noaptea care ai deschis o poartă
Ce ne e azi un drum, deja promis,
Pe care nimeni n-o să ne despartă.
Știind ce vreme dată e să vină
Printre cuvinte scris-am și idei,
În care tot am spus că ești divină,
O altfel de femeie-ntre femei.
Pentru o clipă gândul m-a furat,
Și-am scris mai mult, cu altfel de măsură
În care lumii-ntregi te-am arătat
Că-mi ești ca adevărul din scriptură.
Acum mă-ntreb de-i dreaptă sau nedreaptă
Ideea de-a-ncerca să nu-mi opresc
Pasul ce vrea să urce-o nouă treaptă
Și să îți spun, scriindu-ți, Te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu