Hotărâtoarea vreme

Iată-i vremea... n-am cuvinte

spre a-ți spune pe-ndelete

Despre sacra-mi datorie

de-a face să se repete

Clipa-n care-am fost făptașii,

neștiuți de nici o lume,

Ce au dat, împreunării,

nu doar nume, ci renume.

Într-un fel de revenire,

motivată de idee,

Te vei ști că ești o cale,

nicidecum o simplă cheie,

Când idei complementare

se vor arăta la față,

Întorcându-te, vei spune

că îți este dor de viață.

Fi-va, într-un fel, momentul

când în lacrimi îți vei pune

Și regretul, și speranța,

fapte rele, fapte bune,

Când punându-le-n balanță

vei ști cum ți-a fost căderea,

Ca, urmând o nouă noapte,

să trăiești, cu rost, plăcerea.

Azi e timpul... azi e vremea

ce încet ajunge clipă,

Neștiuți de ochii lumii

să ne fim, fără risipă,

Dar cu sens de dăruire

și firească acceptare

A ideii că doar Cerul

știe-a faptelor urmare.

Crezi că-i tocmai potrivită

spre plecare multa grabă,

Și-ți e greu a înțelege

că și viața-i o tarabă,

Însă-n ciobul de mândrie

oală spartă nu se vede,

Nici tu nu îți vezi greșeala,

nici în semne nu poți crede.

Ai încă un timp al șansei

și am rol de-a fi o cale

De a nu-ți pleca urechea

înspre vorbe mari, dar goale,

Simpla nouă-mpreunare

va fi urma de lumină

Ce îți va grăbi schimbarea

ce, oricum, e dat să vină.