Cu fiecare zi ce trece-ți este greu,
Speranța a rămas în urmă, părăsită,
Dar chiar și-acum te vrei un Dumnezeu.
Cuvintele cu greu se leagă-n minte
De adevărul faptelor firești,
Și te tot miri că trupu-ți e fiebinte
Și fără stare totdeauna ești.
Pasul refuză drumuri să mai meargă
Se face-n loc și sigur mai puțin,
De nici un preș nu vrea să se mai șteargă,
Sub ele-i adunat gunoi, din plin.
Fără motiv găsești că nu e bine
Ceea ce alții fac, știind ce fac,
Ca totdeauna, te gândești la tine
Și-ai vrea să-ți facă toți pe bunul plac.
Din timpuri vechi, când noaptea te adoarme,
Vin amintiri ce îți arată-n vis
Că îngerii ce i-ai ucis sunt arme
Ce te lovesc cu forță și precis.
Te-ai vrea, cum crezi, a tot nevinovată,
Și doar în juru-ți totul e greșit,
Chiar dacă știi că-n vremi de altădată
Drumuri firești, forțând, ai tot oprit.
Cearta ți-a fost și-ți este bucurie,
Fiindu-ți universul absolut,
Nu-i nimeni adevărul să îl știe,
Și nici ce este bine de făcut.
Cu semnul da, pe ultima turnantă,
Îți iei avânt și nu-nțelegi nimic,
Neîmplinirea ți-o dorești garantă
Al mântuirii sufletului mic.
Ochii nu-ți plâng, nu știu de dor să plângă,
Dar nici nu râd, nu au nici un motiv,
Ura în ei începe să se strângă,
Este deja decor ultimativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu