Nu mai fugi, tu fugi prea mult de tine,
Găsești că poți cumva să te ascunzi,
Că vei găsi un timp ce-ți aparține,
Lipsit de cei ce doar se văd profunzi.
Întoarce-te, măcar pentru o clipă,
Spre gândul ce-mi spuneai, cândva, că-l ai,
Și-ai să-nțelegi de ce numesc risipă
Răscrucea-n care, de o vreme, stai.
Zi după zi se trece... Trecătoare
Începi să fii, grăbindu-te mereu,
Uiți să gândești deși ești gânditoare,
Și-n juru-ți vin habotnici cu tupeu.
Te-ai învățat să iei minciuna-n seamă
Și timp să pierzi ca să-i ajungi la miez,
Cu nepăsare spui că te tot cheamă
Idei pe care eu le generez.
Tot încercând să fugi te-ntorci spre mine,
Și-n pas de grabă, fi-vei, în curând,
Esență de pornire ce-ți revine
Ca să-nțelegi de ce mă porți în gând.
Să fugi nu ai nici timp, nu ai nici unde,
Doar îți clădești din umbre paravan,
Și chiar te-ncrezi că el te va ascunde
De nedorita pierdere în van.
Scrii doar, tot cu grăbire, câte-o ciornă,
Tot amânând să dai un sens concret
Speranței că, trecând de-a pripei bornă,
Nu vei avea nici cel mai mic regret.
În spun, tot spun, să nu mai fii fugară,
Nu mai fugi, ajungi să obosești,
Nu-ți este ție fuga necesară,
Tocmai de-aceea, încă, mă iubești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu