E toamna primăvară...

Îmi trec, din nou, prin minte

noian de fantezii,

Ce m-au trezit la viaţă

în nopţile-mi pustii,

E seara de mătase

şi totul e altfel,

Cu tine-ncepe noaptea

şi nu mai sunt rebel.

Sub umbra înnoptării

ne-ascundem amândoi

Dar luna mi te-arată

din nou cu sânii goi

Tresar sub mângâiere

şi parcă iau şi foc,

Când mâna-mi se coboară

prinzându-te în joc.

Se va-ntâmpla ca noaptea

să vină-n lume ploi,

Dar n-o să ne mai pese,

trăi-vom clipe noi,

Sub trupurile nude,

covoare de smarald

Ne fi-vor, spre-mplinire,

al dragostei pat cald.

Ne şti-va răsăritul

unindu-ne cu el,

Din versuri, cu iubire

ne şti-vom un ţel,

Tu-mi eşti o-ntreagă lume

cu forme şi idei,

Ce-mi dă mereu pornire

spre fapte cu temei.

E primăvară toamna

şi noaptea-i ca o zi,

Ca-n felu-i să se ştie

că nu se va sfârşi.

Redefinirea vieţii

deja s-a întâmplat,

Nu mai contează spaţiul,

iar timpul ne-a uitat.