O mare-mbătrânire se observă
În tot ce-nseamnă neamul omenesc,
Şi prea puţini sunt cei care vorbesc
De trecerea luminii în rezervă.
Şi noaptea cade-n noi ca o greşeală,
În contra dreptului firesc la zi,
Începe adevăru-a vrea muri,
Strivit de marea noastră îndoială.
Sunt tot mai mulţi ce caută să plângă
Vorbind de timp, spunând că-i prea puţin,
Că ei nu tac, doar vorba şi-o abţin,
Chiar dacă-i greu pornirea să-şi înfrângă.
Pe zi ce trece mor cei ce se-ntreabă
Cât de real e omul cel real,
Cât de normal e tot ce e normal,
Şi au răspuns mai mult de o silabă.
Urmează întunericul să-nşele
În numele promiselor lumini,
Această lume ce, cu ochi senini,
Crede în os, în carne, şi în piele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu