Tu nici nu știi când spun că îmi ești dor,
Și nopții-mi ești motiv de adormire,
Iar, dacă-n zori, am gând să nu mai mor,
Nu știi că-mi ești dorință de trăire...
Ca-n vis te văd, știind că nu e vis,
Ci doar, din viitor, o amintire,
Nu mă surprinde... Îmi ești dar promis,
Ca să aflăm ce-i viața-n nemurire.
Chiar și lumescul pas, e dat firesc,
Oricât acum gândești o-mpotrivire,
Îți spui că mulți doar asta își gândesc,
Zicându-ți că-i o simplă amăgire.
Dar dincolo de toate, important,
Nu-i doar ideea ta de dăruire,
Normalul este mult mai relevant,
E chiar completa noastră definire.
Zile și nopți, și multe alte nopți,
Ne vor fi drum de nouă-nsuflețire,
Și mă vei vrea în tine, să m-adopți
Ca să mă știi surprins de revenire.
Așa va fi, așa am să-ți rămân,
Trecând, în doi, un prag spre altă viață,
Vei fi să naști, pe mine, cel bătrân,
Clipei redat de fapta-ți îndrăzneață.
Îmi este dor, și știu că tu nu știi,
Nici nu mă crezi, în orice fel ți-aș spune,
Sunt însă prea convins că ai să fii,
Surprinsă că ți-e dat să fii minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu