Azi drumul nu-ți mai este cum ți-a fost,
Cu mult mai mult îți este prin dorință
Și prin fireasca ta făgăduință
De-a vrea să știi, întreg, al vieții rost.
Din așteptarea unui timp frumos
Ți s-a născut, ca simplă fantezie,
Ideea de-a trăi cu bucurie,
Pasul, văzut cândva, periculos.
Chiar vieții, într-o seară, te-ai furat
Voind, de ce îți e plăcut, din nou să-ți pese,
Trăirile să nu-ți mai ții în lese,
Ca dar să știi că unui om te-ai dat.
Și chiar, îți mai spuneai, că n-ai temei
Minții să-i lași părerea de pe urmă,
Să-ți iei alt drum decât întreaga turmă
Ce-aruncă blam pe astfel de femei.
Însă ceva, ce nu ți-i dat să știi,
Te-a pus să stai, cu viața ta în față,
Și cu a lumii vorbă plimbăreață,
Cu firea ta, cu ce voiai să fii.
Și-așa ai prin curaj pentru un gest,
Un pas spre adevăr și libertate,
Dând viselor normala claritate
De adevăr și, cumva, de protest.
Pe drum de viață, într-un tot firesc,
Ai reușit să pleci, întru schimbare,
Ieșind, într-un sfârșit, la drumul mare,
Ca să-ți accepți destinul omenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu