Iată revin şi scriu din nou de tine,
Totul mi-e clar şi tot îmi amintesc,
Seara în care printre ghilotine,
Ne-am regăsit motiv de-a fi, lumesc.
Şi iar îți spun, cu risc de repetare,
Că noi această viaţă ne-am dorit,
Că, prin destin, n-avem nici o scăpare,
Avem doar drum de-al face împlinit.
Tu încă fugi, mânată de ideea,
Că fi-va totul cum acum gândeşti,
Că vei putea să fii oricum femeia
Ce nu mai crede-n vorbe şi poveşti.
Revin să-ţi spun, din nou, că înşelarea
Îţi este iar precum o ştii c-a fost,
Când ne-a unit, prin simplul gest, chemarea,
Ce şi-a găsit, prin tine, ţel și rost.
Va fi-n curând o seară, altă seară,
Când iar vei face pasul peste prag,
Ca să-mi poţi fi nu adăpost de ceară,
Ci casă-n care să trăiesc cu drag.
Ca şi atunci, vei fi, de gând grăbită,
Gustându-mă, să-ţi las, redobândit,
Statutul de femeie şi ispită,
Fără să-mi ceri să fiu şi eu grăbit.
Revin cu gând de-a nu mai pierde clipa,
De-a nu privi trăirile ca joc,
De-a nu mai face casă cu risipa
De-a nu te mai lăsa să stai pe loc.
Că într-un fel, cum nu îţi e în ştiinţă,
Traiu-ţi va fi cu totul schimbător,
Şi îmi vei nu simplă cunoştiinţă,
Ştiută de vederea tuturor.
Tot ce nu ştim, de fi-va să ne fie,
Va fi aşa cum ne e dat a fi,
Având un adevăr ca datorie,
Şi drept deplin, trăind, a ne iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu